CFR suplimentează trenurile în minivacanța de Ziua Națională

CFR suplimentează trenurile în minivacanța de Ziua Națională
Publicat: 30/11/2017, 10:18
Actualizat: 30/11/2017, 16:02

Vânzarea biletelor fără loc va fi limitată astfel încât să se evite supraaglomerarea vagoanelor, precizează CFR.

În plus, trenurile Regio care circulă pe Valea Prahovei au regim de rezervare obligatoriu, tariful de rezervare a locului fiind de 1 leu.

Pentru această perioadă este suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete.

Agențiile de voiaj CFR din centrele comerciale Titan, Carrefour Colentina și Iulius Mall vor fi deschise conform programului de lucru al acestor magazine, iar restul agențiilor, în zilele 30 noiembrie și 1 decembrie 2017, vor fi închise.

În contextul unui trafic crescut prilejuit de minivacanța de Ziua Națională a României, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ, capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități, precizează compania.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Vești bune de la Spitalul Foișor. Starea de sănătate a lui Florin Piersic se ameliorează...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Subiectele la Evaluare Națională 2024 clasa a 2-a pentru Română citit
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
Cum au fost întâmpinați fiii vrăjitoarei Sidonia după ce au ieșit din închisoare. Autorii crimei...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Lys Assia, prima câștigătoare la Eurovision
×